Potenţialul cultural al judeţului este conferit de numărul mare de monumente istorice şi de patrimoniul cultural mobil cărora li se mai adaugă şi tradiţiile specifice zonei.
În acest domeniu la nivelul judeţului există: |
![]() |
![]() |
Printre vestigiile istorice mai importante se află Biserica Evanghelică din centrul municipiului Bistriţa, construită în urmă cu aproape 600 de ani, reprezentativă pentru arhitectura gotică a Evului Mediu, alăturea de care se află alt complex arhitectural medieval – Şirul Sugălete. La numai 500 m se află Biserica Mănăstirii Franciscane din secolul al XIII-lea, actualmente biserică ortodoxă, în imediata apropiere a unui fragment din zidul de piatră care înconjura cetatea Bistriţa. Alte fragmente destul de mari ale acestui zid se mai păstrează în apropierea parcului oraşului, unde încastrează şi un bastion de apărare, „Turnul dogarilor”, refăcut aşa cum arăta el în urmă cu o jumatate de mileniu. |
În zonele montane ale judeţului se poate practica alpinismul, se pot organiza drumeţii, la Piatra Fântânele se pot practica sporturi de iarnă, existând aici piste pentru schi, o instalaţie pentru telescaun şi o pistă pentru bob.
Datorită unor peisaje de un pitoresc unic, cât şi obiceiurilor şi tradiţiilor care încă îşi mai păstrează ritualul de desfăşurare, a început să funcţioneze şi să se dezvolte o reţea de agroturism. |
![]() |
În judeţul Bistriţa – Năsăud există câteva obiceiuri tradiţionale care au păstrat până astăzi formele ample de desfăşurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale şi cu manifestări spectaculoase.
![]() |
Dintre obiceiurile tradiţionale care se pastrează vii şi în zilele noastre amintim: – Craii de la Mocod; – Înstruţatul boului; – Sărbătoarea Sânzâienelor; – Cununa Grâului; – Hâzii; |
![]() |
Reţeaua unităţilor cu valoare culturală şi în acelaşi timp turistică cuprinde câteva elemente cu valoare de unicat, ce pot fi întrebuinţate la sporirea potenţialului cultural şi în egală masură a celui turistic. Astfel de obiective cu valoare culturală deosebită sunt: Casa Memorială „George Coşbuc” din comuna Coşbuc, Casele Memoriale „Liviu Rebreanu” din comuna Maieru şi satul Liviu Rebreanu şi Casa Memorială „I. Pop Reteganul” din comuna Petru Rareş (Reteag).
Printre alte obiective culturale pot fi amintite: Muzeul Judeţean, Muzeul Grăniceresc Năsăud şi Muzeul de sub Poartă.
Manifestările cu caracter cultural-artistic tradiţional desfăşurate în municipiul Bistriţa sunt: Zilele Bistriţei, Festivalul internaţional de folclor „Mărul de Aur” şi Festivalul „Nunta Zamfirei”, iar în localitatea Năsăud manifestarea cultural-folclorică „De Ispas la Năsăud”.